Cursul de învățare a limbii chineze - nivel inițiere
Este o activitate prevăzute în parteneriatul pe care Casa Corpului Didactic Tulcea l-a încheiat cu Institutul Confucius din cadrul Universității Transilvania din Brașov. Totodată, reprezintă și o opțiune la nivel local, rezultată dintr-un parteneriat pe care autoritățile din județul Tulcea îl implementează împreună cu Ambasada Chinei la București. Activitățile de formare oferă elemente de bază ale limbii chineze atât din punct de vedere structural, cât și conversațional, precum și prezentarea unor aspecte generale privitoare la civilizația și cultura chineză.
Cursul de învățare a limbii chineze – nivel inițiere a început sâmbătă, 17 februarie 2018, la Casa Corpului Didactic Tulcea. Este un program de formare avizat de Ministerul Educației Naționale, având durata de 40 ore.
Li Yangfan, formatorul voluntar de origine chineză, a reușit să capteze atenția participanților pe parcursul unei sesiuni de formare de două ore, îmbinând elemente de pronunție și scriere cu informații interesante privind cultura și civilizația chineză.
În perioada februarie – iunie 2018, 60 de persoane din instituții publice din județul Tulcea vor fi beneficiarii acestui curs atractiv și util.