Iată o serie de întrebări cu răspunsuri lungi, dar și de răspunsuri cu întrebaări complicate. China nu poate fi într-un singur fel, monocromă, unidimensională. Răspunsurile n-au cum să fie scurte, întrebările nu au cum să se sfîrșească repede. Dar pentru a pune început dialogului real, lung cît o viață de om, presărat de tot atîtea curiozități cîte prejudecăți, China s-a tras mai aproape de cei curioși, fascinați sau chiar de cei deja lămuriți. De o vreme încoace, chiar și pentru cei care n-au bani de avion, China are adresa în România. Și număr de telefon. Toată lumea care dorește să întrebe ceva despre China, să vorbească cu un chinez, să deschidă un volum mai complex sau sa vadă un film greu de obținut poate să vină la Institutul Confucius și să ceară.
Toți românii doritori să facă un pas mai aproape de China au, de 8 ani încoace, șansa să învețe să spună Nihao de la chinezi, să-și așeze degetele care strîng o pensulă primită în dar în pumnul îndrumător al unui specialist chinez în caligrafie, să imite un instructor chinez în încercarea de a-și redescoperi energiile, dar și să răsucească un colțunaș ori o sărmăluță în foi de bambus cu orez dulceag. Din 2007 încoace, China a venit mai aproape, mai întîi de sibieni, apoi de clujeni, din 2012 de brașoveni și de un an și ceva de bucureșteni.
În tot acest timp, cu toții am aflat, și ne-am convins, că dacă vrem să privim China cu un ochi mai cuprinzător e bine sa-i învățăm limba. Atît cît putem, în timpul pe care îl avem, cu talentul pe care îl avem și conform scopului pe care ni l-am propus. Acest lucru se poate face în diferite forme, cel mai accesibil fiind frecventarea cursurilor de limbă chineză, principalul obiect de activitate al oricărui Institut Confucius.
Desigur, limba chineză este foarte importantă, dar nu este totul. Ca să cunoști mai bine China trebuie sa-i citești marile cărți, să-i vezi filmele, să-i asculți poveștile, să-i cercetezi istoria, să-i joci jocurile, să-i cînți cîntecele sau să-i guști bunătățile. Iar cel mai apropiat loc în care poți face asta, la o mică distanță de casă, este Institutul Confucius.
Institutul Confucius este un proiect gîndit de guvernul chinez, ca o formă de deschidere culturală, ca o punte între civilizații, în scopul unei mai bune înțelegeri a unei culturi complexe și considerate, mult timp, exotică. Iar din punct de vedere al investițiilor în acest proiect probabil că nu există termen de comparație la nivel mondial. Din punctul nostru de vedere, însă, Institutul Confucius trebuie să reprezinte o oportunitate deosebită, și, probabil, el este ceea ce facem noi din colaborarea cu el. Tot asa cum, în urmă cu o sută și mai bine de ani, în ceainăriile chineze puteai surprinde esența acestei culturi, așa a devenit posibil, acum, să vizităm Institutul Confucius și să devenim “abonați” pentru a fi conectați la China reală, cea de acum.
N-ar fi bine, oare, să putem pronunța la fel de corect Shanghai sau Chongqing cum zicem Manchester sau Chicago? Să spunem Zhang Yimou si Yan Lianke la fel de frumos și de corect cum zicem Montesquieu sau Hemingway? Să știm cîți centimetri întră într-un cun, sau cît de departe a ajuns, de fapt cel care s-a încumetat pe drumul de zece mii de li? Să știm să zîmbim cînd aflăm că Confucius iar a zis ceva ce nu se regăsește în Lunyu sau că daoismul se pronunta cu t? Nu zic să știm dinastiile pe de rost, dar măcar că foarte multă cultură japoneză vine din Tang – n-ar strica.
Atunci cînd a plantat Institutul Confucius în marginea Livezii Poștei, profesorul Andrei Bodiu se arăta mirat de faptul că o cultură atît de veche, singura care a mai rămas întreagă la cinci mii de ani de la atestare, se poate lăsa permeată de noutățile pe care le-a adus cu sine globalizarea, sub diferite aspecte. Nu cumva o astfel de observație dublează obiectul de studiu? Pentru că avem, de acum, o China-China, și o China occidentalizată. Cel puțin aparent, nu? Dar încercînd să începi de undeva a–ți răspunde la această întrebare s-ar putea să afli despre un binom foarte interesant, numit ti-yong, substanță-funcție, în traducere, care în lumea chineză contemporană înseamnă că importînd o serie de elemente de ordin funcțional totuși nu se devaluează substantața, nucleul dur și impermeabil care este cultura chineză. Presimțim, deci, cum acest început de răspuns ridică încă de zece ori pe atîtea întrebări - iată un exemplu de taifas cultural inepuizabil, pe care, spre exemplu, un Institut Confucius îl poate găzdui, măcar, daca nu alimenta.
Tot inepuizabilă este și agenda Institutului Confucius. Că a prins, deja, rădăcini între Cetățuie și Turnul Alb nu e suficient, oamenii lui trebuie să mai facă încă un pas, și încă unul, să spună Nihao și celor ascunși pe după Tîmpa, să invite la savurarea unui dans tradițional sau la o partidă de pingpong și pe cei obișnuiți cu șezătoarea, sau să le vorbească despre funza de ceai și celor energizați de cafea. Sunt multe de făcut la un Institut Confucius. Dar cum e nevoie de doi pentru un vals ar fi mai bine ca și cei care s-au bucurat, vreodată, măcar de un film cu Jackie Chan sau de o înghețată prăjită să facă un pas mai aproape, să întrebe, să privească, să învețe, să primească, pentru ca abia apoi să-și dea seama la ce i-au folosit toate astea.
Xinnian kuaile!
